”Rutinați” de viața zilnică, ne dorim să explorăm dincolo de ușa confortului nostru. Evadează într-o altfel de lume, în care te deconectezi complet și care te ajută să revii acasă cu forțe proaspete, inspirație și liniște interioară. Vă propunem o scurtă excursie de iarnă în Islanda, în care vă veți reconecta cu natura și voi înșivă în inima celei mai vizitate părți din Țara Focului și a Gheții, Golden Circle. Ne vom relaxa în cadrul unora dintre cele mai cunoscute băi termale din zonă, Blue Lagoon, Fontana Spa și Hrunalaug. Asta în timp ce în fiecare seară vom avea șansa de a ”prospecta” cerul în căutarea aurorei boreale!

În funcție de zborul fiecăruia, sosim la Aeroportul Internațional Keflavik. De aici, ne vom îndrepta către capitala Islandei, Reykjavik. Aici vom fi cazați la Nordurey Hotel City Garden ( https://city-garden.nordurey.is/ ).
După un drum de aproximativ 40 min vom ajunge la destinație, o locație superbă, situată într-o zonă liniștită a Reykjavik-ului, la nici 5 minute de mers pe jos de ocean. Aici vom sta pe durata a 4 nopți.
Ajunși la cazare, luăm cina, urmată de un program de cunoaștere, prezentarea programului pentru următoarele zile, respectiv odihnă.

Micul dejun la guesthouse.
Ne întâlnim în fața recepției guesthouse-ului pentru a începe aventura islandeză.
Vizităm Parcul Național Thingvellir (printre altele, cu a sa cascadă, Oxararfoss, respectiv cu a sa biserică, Thingvallakirkja), locul de întâlnire dintre plăcile tectonice nord-americane și eurasiatice, respectiv locul înfințării primul parlament din lume, Althing, în anul 930.
Ajungem la Gullfoss, cascadă în două trepte, localizată pe cursul râului Hvita, aceasta fiind una dintre cele mai cunoscute cascade ale Islandei și, totodată, a doua ca debit, după Dettifoss.
Ne vom îndrepta atenția către Geysir, unde ne vom delecta privirile cu erupțiile gheizerului Strokkur. Totodată, aici, în funcție de fiecare, se poate opta pentru prânz. Avem la dispoziție o oră, iar cei care doresc să nu mănânce/vor să-și ia mâncarea cu ei, pot opta să urce pe muntele din vecinătatea geyserului pentru o priveliște de la înălțime a erupției.
Facem o scurtă oprire la ferma Efstidalur, fermă tradițional-islandeză, pentru o înghețată ”home made” și pentru un prânz de zile mari.
După prânz ne vom desfăta privirea, printre altele, cu o cascadă ce prezintă un impact vizual greu de descris, frumusețea dată de unicitatea acesteia fiind greu de uitat: Bruarfoss.
Vom merge la Fontana pentru a ne îmbăia în apele binefăcătoare care au ca și sursă de proveniență un gheizer situat în imediata vecinătate a Spa-ului (gheizer care, totodată, reprezintă sursa de încălzire pentru întreaga comunitate locală).
Revenim la unitatea de cazare. Timp pentru cină.

Micul dejun la unitatea de cazare.
Ne întâlnim în fața recepției de unde vom începe o nouă aventură, dar de această dată pe ruta Seljalandsfoss, Gljufrabui, Skogafoss, Reynisfjara, respectiv Hrunalaug. ”Companion” de-a lungul unei bune bucate de drum ne va fi și vulcanul-ghețar, Eyjafjallajokull, ajuns cunoscut în lumea întreagă datorită/din cauza faptului că, în anul 2010, a creat mari probleme în ceea ce privește traficul aerian în Europa și America de Nord.
Vizităm Seljalandsfoss, unul dintre cele mai faimoase landmarkuri din Islanda, cunoscută mai ales pentru faptul că se poate merge în spatele căderii de apă.
De la Seljalandsfoss ne vom îndrepta pașii către Gljufrabui, o cascadă situată la capătul unui canion. Pentru vizitarea mai îndeaproape a acesteia, vom fi nevoiți să ne udăm puțin la picioare, dar priveliștea dinăuntrul canionului va merita efortul.
Vizităm Skogafoss, o altă cascadă emblemă a Islandei, ce are o cădere de aproximativ 60 m și o lățime de aproximativ 25 m. Dacă la Seljalandsfoss am mers în spatele acesteia, ei bine, când vine vorba despre Skogafoss, aici vom avea oportunitatea de a urca un număr semnificativ de trepte pentru a avea o priveliște de sus asupra cascadei și a împrejurimilor. Aici vom avea la dispoziție, în total, aproximativ 1 h 30 min atât pentru vizitarea cascadei, cât și pentru prânz, pentru cei care doresc să mănânce.
Vom ajunge la Reynisfjara, celebra plajă neagră a Islandei, cu numeroasele sale coloane de bazalt, aceasta regăsindu-se cel mai adesea în top 10 cele mai spectaculoase plaje din lume.
*Atenție!!! Deși e foarte ușor să cădem în tentația de a fi acaparați de frumusețea plajei, trebuie să fim mereu conștienți de periculozitatea valurilor din acest loc, să fim mereu vigilenți și să stăm cât mai departe de valurile imprevizibile ale oceanului.
Sosim la Hruni/Hrunalaug, un mic hot pot geotermal ce-ți oferă sentimentul unui loc mitic, mistic. Sentimentul de poveste, de basm ne va cuprinde pe măsură ce ne vom relaxa tot mai mult în acest loc desprins parcă din basme.
Timp pentru cină.

Micul dejun la unitatea de cazare.
Ajungem în Reykjavik, capitala Islandei. Aici avem la dispoziție timp pentru prânz, respectiv timp liber la discreția fiecăruia pentru plimbare, cumpărături etc. Tot aici vom vizita Hallgrimskirkja, Solar Voyager, respectiv Harpa.
Ultimul obiectiv pe care-l vom vizita în această excursie va fi un loc deja sinonim cu Islanda: Blue Lagoon. Odată ce se aduce în discuție Țara Focului și a Gheții, acest loc apare imediat în mintea oamenilor. Apele termale, bogate în siliciu, de un albastru deschis precum cel al cerului într-o zi senină de vară, ne vor face să ne dorim să revenim mereu, tot mereu, pe meleagurile islandeze. Timp pentru cină în Hafnarfjordur/Reykjavik. Discuții unde vom încerca să vedem ce ne-a plăcut în această excursie, să vedem dacă excursia s-a ridicat la nivelul așteptărilor noastre, în ce măsură preconcepțiile noastre despre această țară aparte au fost/n-au fost edificatoare - acum că am ajuns să luăm contact îndeaproape cu această lume ”din altă lume” care este Islanda. După vom reveni la casa noastră departe de casă, cazarea care ne-a fost casă pe durata a 4 nopți.

În funcție de ora zborului, ne vom îndrepta mai repede sau mai târziu către aeroport.

Ziua 13 / 10 ianuarie Taupo
Ajungem la una dintre cele mai vizitate atracții turistice naturale din Insula de Nord: Huka Falls! Aceasta este formată din apa care curge printr-un albia largă de aproximativ 100 de metri lățime și patru metri adâncime, care apoi este îngustată într-o secțiune de aproximativ 15 metri lățime și 10 metri adâncime. Rezultatul n-are cum să nu fie decât spectaculos!
După întâlnirea cu cascada care aduce cât de cât a Islanda, e timpul să ne simțim puțin ca-n Islanda și cu o vizită la Wairakei Terraces & Thermal Health Spa! Aici vom face atât o plimbare de-a lungul incredibilelor terase geotermale și, totodată, o plimbare de-a lungul pârâului Te Kiri o Hinekai, asta în timp ce ascultăm cântecul păsărilor native în armonie cu mediul natural înconjurător, cu apa care curge în cascade, cu un gheizer care țâșnește și cu aburul care se ridică! Pur și simplu de vis! Totodată, sculpturile complexe amplasate de-a lungul traseului ne vor conecta la te ao Māori (lumea maori) și la tribul local Ngāti Tūwharetoa. După toate minunățiile acestea, vine vremea scaldei! La Wairakei Terraces, piscinele își trag proprietățile curative din terasele de siliciu și din apa geotermală care curge de la 1,5 kilometri sub pământ, oferind o combinație imbatabilă de apă geotermală și minerală (un fel de Blue Lagoon, dar fără cohortele de oameni – Alex știe!) Ne vom scălda în voie în piscinele geotermale calde, bogate în minerale, situate la baza teraselor de siliciu! Tind să cred că nu vom mai dori să mergem de aici!
Ne facem check-in-ul la unitatea de cazare unde vom sta pe durata acestei seri: Millennium Hotel and Resort Manuels Taupo (https://www.millenniumhotels.com/en/taupo/millennium-hotel-and-resort-manuels-taupo/ ). Micul dejun este inclus.

Ziua 14 / 11 ianuarie Rotorua
Ne începem ziua în forță cu o vizită la Aratiatia Rapids. Acestea sunt una dintre cele mai populare atracții naturale din Insula de Nord a Noii Zeelande – un loc pe care nu trebuie să-l ratăm când vizităm Taupo. În drum spre Rotorua! Și exact asta facem! Vom privi cum mii de litri de apă se revarsă din porțile barajului, transformând văul liniștit într-un rapid învolburat! Barajul Aratiatia și rapidele Aratiatia sunt situate pe râul Waikato, în aval de lacul Taupo, la aproximativ 16 km de centrul orașului Taupo. Barajul se deschide de trei ori pe zi în timpul iernii și de patru ori pe zi în timpul verii. Toată lumea se va bucura să privească apa care se revarsă din baraj și umple rapidele de mai jos. Și Cristi se va întreba: cum ar fi oare cu caiacul pe aici?
După apele reci, urmează una caldă: Waiotapu Thermal Wonderland! O expoziție spectaculoasă a celor mai colorate și unice elemente geotermale din Noua Zeelandă, sculptate de mii de ani de activitate geotermală ne vor încâta rând pe rând privirile!
Cum minunile geotermale nu se termină cu una-cu două, mai urmează una! Reykjadalur Valley din Islanda fă cunoștiință cu Kerosene Creek din Noua Zeelandă! J Izvorul termal este un pârâu mic care curge în jos prin tufișuri naturale. Aici se află și o cabină veche din tablă ondulată, tipică pentru Noua Zeelandă. Cei care se scaldă au săpat mici pietre netede pentru a-și forma propriile bazine termale, lângă care te poți așeza și te poți bucura de apa caldă care curge în cascadă. Este o modalitate foarte eficientă de a calma durerile după o drumeție grea. La noi acestea au cam luat o pauză de câteva zile! Vor reveni zilele viitoare!
Relaxarea de astăzi va veni sub forma a Waikite Valley Hot Pools – o baie caldă în piscinele geotermale naturale situate într-o vale pitorească, la doar câteva minute distanță de Wai-o-Tapu este modalitatea perfectă de a vă relaxa și reîncărca bateriile după o vizită la Thermal Wonderland.
Ne facem check-in-ul la unitatea de cazare din Rotorua unde vom sta pe durata a 2 nopți: Assure Rotorua Motor Inn (https://www.rotoruamotel.nz/ ). Micul dejun este inclus.

Ziua 15 / 12 ianuarie Rotorua
Prima oprire pe ziua de astăzi va fi la Redwoods Treewalk / Whakarewarewa Forest. Majestuoasă și magică, experiența Redwoods Treewalk este cu adevărat o plimbare de neuitat. Suspendat deasupra solului pădurii, vom întâlni sequoia de 75 de metri înălțime în timp ce ne plimbăm pe poduri și platforme ecologice suspendate, proiectate în mod complex pentru a onora și accentua mediul natural uimitor!
Ziua va fi încununată cu cea mai absolut incredibilă experiență geotermală din Noua Zeelandă: Hell s Gate Experience. Mai mult decât un loc al miturilor și legendelor, această experiență completă are puterea de a vindeca și de a emoționa pe oricine o vizitează, așa cum a făcut-o de secole. Aici vom combina cele mai populare experiențe din Hell's Gate: ”plimbarea geotermală interactivă ghidată sau autoghidată” înainte de a ne răsfăța cu noroiul geotermal și apele sulfuroase, experimentând proprietățile curative pe care maorii locali le folosesc de secole. Este o experiență Rotorua pe care nu o vom uita niciodată (asta dacă nu am fi avut partea de Islanda înainte coroborată cu un hint de Alzheimer) J Include plimbarea geotermală, care durează între o oră și o oră și jumătate, cunoașterea unor sculpturi maori (vom și încerca să creăm, după puterile noastre, un David de Noua Zeelandă), urmată de o baie în băile de noroi renumite în întreaga lume unde ne vom relaxa în spa-urile cu sulf, dar și în piscina rece. Tot aici vom vedea și Kakahi Waterfall, cea mai mare cascadă cu apă geotermală din emisfera sudică! După o relaxare de excepție, urmează o cină și o experiență de excepție: Te Pa Tu !!! O experiență de 3,5 ore seara, care se schimbă odată cu fiecare sezon al maramataka, calendarul lunar maori. Ne vom bucura de cântece, teatru, tradiții și preparate culinare divine de sezon în pădurea Pā (sat) - cu copacii Tawa falnici, focurile de tabără aprinse și amfiteatrul format din pădure. Hāngi tradițional se alătură delicatese maori de sezon preparate cu tehnici de gătit fusion. Cunoștințele culturale unice pentru fiecare sezon sunt împărtășite prin ritualuri, cântece, povești pe parcursul serii, la fel ca și kai (mâncarea) locală, de sezon - abundentă și delicioasă. Kai horotai (canapele indigene) sunt urmate de o plimbare cu torțe până la un festin maori fusion somptuos, cu 4 feluri de mâncare. Tū Te Rā – Sărbătoarea recoltei de vară (la ce vom lua noi parte): Tū Te Rā este o sărbătoare de vară, aliniată cu maramataka – calendarul lunar maori. Este perioada în care soarele exprimă energia optimă, zilele sunt mai lungi, iar lumina hrănește lumea naturală. Tū Te Rā sărbătorește recolta abundentă a acestui sezon și explorează concepte, ritualuri și povești despre războaiele și pacea maori antice într-un festin cultural și culinar. (https://www.youtube.com/watch?v=x8icJfgpiFo ).Revenim la cazarea noastră din Rotorua.

Ziua 16 / 13 ianuarie Hahei
Pornim încet, dar sigur, spre Coromandel Peninsula și incredibilele sale locuri!
Astăzi e ziua când vom face multe lucruri pe apă J Desigur, tura cu kayak-ul nu ar fi putut lipsi din peisaj. Și ce loc mai bun pentru a merge să descoperim cu kayak-ul dacă nu celebra peșteră din Noua Zeelandă care constituie, desigur, imaginea de desktop atât de cunoscută a Windows-ului 3 h de aventură și peisaje de poveste. Rezervația marină Te Whanganui-A-Hei deschide un paradis pentru caiac pe mare, plin de plaje, insule și grădini stâncoase care așteaptă să fie explorate. Vom vâsli prin peșteri marine, vom interacționa cu fauna marină locală și vom (re)descoperi emoția navigării cu caiacul, cu vântul suflându-ne din spate. Pentru a completa experiența, vom acosta la Cathedral Cove, unde vom fi răsfățați cu cappuccino și ciocolată caldă de renume mondial, servite pe plajă (bine că nu e cafea că o cafea în Noua Zeelandă numai răsfăț nu e)!
Ne facem check-in-ul la unitatea de cazare din Hahei, locul unde vom fi cazați pe durata a 2 nopți: At Parkland Place B&B (http://www.atparklandplace.co.nz/ ) și Wairua Lodge Rainforest. Micul dejun este inclus.

Ziua 17 / 14 ianuarie Hahei
După admirarea din caiac a peșterii, e timpul să o luăm și la pas către aceasta de-a lungul a Cathedral Cove Track. Aproximativ 7.2 km și 300 m diferență de nivel pentru loc de vis – eu zic că merită (https://www.alltrails.com/trail/new-zealand/waikato/mautohe-cathedral-cove-track-from-hahei-visitor-car-park ). Apusul ne va prinde la Hot Water Beach - unul dintre cele mai populare și unice locuri din Noua Zeelandă! Plaja cu apă caldă, locul unde ne vom putea săpa propria piscină cu apă caldă! Timp pentru cină. Revenim la unitatea de cazare.

Ziua 18 / 15 ianuarie Auckland
În drumul nostru spre Auckland facem o scurtă oprire pentru o scurtă plimbare cu priveliști deosebite: Shakespeare Cliff Loop Track. Aproximativ 3 km dus-întors cu 100 m diferență de nivel cumulată e exact ce recomandă doctorul pentru prima parte a zilei (https://www.alltrails.com/trail/new-zealand/waikato/shakespeare-cliff-loop-track ).
Facem un scurt popas la Manaia Road Saddle and Lookout pentru a ne bucura de un loc pitoresc, cu priveliști panoramice asupra Golfului Hauraki și Peninsulei Coromandel.
Și pentru că nicio vizită în Noua Zeelandă nu se poate fără o vizită la o cramă, John Hill Estate e exact ce avem nevoie în drumul nostru către Auckland! Atât pentru vin, cât și pentru mâncare! Ne facem check-in-ul la unitatea de cazare pentru această seară din Auckland: Naumi Hotel Auckland Airport (https://www.naumihotels.com/naumi-hotel-auckland-airport ) în camere duble/twin. Micul dejun este inclus.

Ziua 19 / 16 ianuarie Queenstown
Spunem la revedere aventurii din Insula de Nord pentru a ajunge pentru câteva zile în absolut incredibila Insulă de Sud pentru câteva highlight-uri (pentru povestea completă va trebui să reveniți pentru excursia noastră dedicată în totalitate Insulei de Sud). Zburăm spre Queenstown, locul unde vom sta pe durata a 2 nopți. Ne facem check-in-ul la unitatea de cazare unde vom sta pe durata a 3 nopți: Rendevouz Heritage Queenstown (https://rendezvoushotels.co.nz/book-accommodation/queenstown/rendezvous-heritage-hotel-queenstown/ ). Micul dejun este inclus. Descoperim la pas minunatul Queenstown și peisajele sale fabuloase! Lăsăm în urmă orașul pentru a admira frumusețea orașului Queenstown și a ne limpezi mintea prin intermediul unei plimbări de-a lungul a Queenstown Hill Walkway: aproximativ 5 km dus-întors cu o diferență de nivel totală de aproximativ 400 m care ne va oferi posibilitatea de a ne ”încălzi” pentru experiența de excepție din ziua următoare.

Ziua 20 / 17 ianuarie Queenstown
E vremea să trăim o adevărată aventură în sălbăticia Noii Zeelande: Siberia Experience! Zbor – 25 min, drumeție – 3 ore, barcă cu motor – 30 min! Vom zbura, vom merge pe jos și ne vom plimba cu barca cu motor prin cel mai spectaculos peisaj alpin din Noua Zeelandă, într-o aventură fără egal!
Seara e vremea pentru o altă experiență de neuitat în vecinătatea Queenstown-ului: Onsen Experience! Ne vom bucura de liniște neîntreruptă, înconjurați de priveliști alpine panoramice și de sunetele liniștitoare ale naturii. Cu un acoperiș retractabil, relaxarea noastră se transformă fără efort dintr-un refugiu confortabil într-o escapadă în aer liber sub cerul liber – totul cu o simplă apăsare de buton!

Ziua 21 / 18 ianuarie Te Anau
La bordul cataramanului vom mânca prânzul asta în timp ce vom avea parte de o croazieră de explorare care va parcurge întreaga lungime a Milford Sound-ului până la Marea Tasmaniei și înapoi, echipajul indicând punctele de atracție ale locului lor, cum ar fi cascadele, flora și fauna locală și minunile naturale în continuă schimbare. Echipa Pure Milford va împărtăși cu noi poveștile și cunoștințele sale locale, oferind astfel informații despre minunata faună, geologie și istorie. Punctul culminant al croazierei este momentul în care barca se va apropia de cascada Stirling Falls, astfel încât să putem simți jetul de apă proaspăt provenit/topit din ghețuri! Spre seară ajungem într-un adevărat paradis al iubitorilor de aventură: Te Anau (aici vom fi cazați pe durata acestei nopți). În ultima parte a zilei vom experimenta o lume subterană misterioasă cu un tur ghidat al peșterii, trecând pe lângă apa curgătoare a unui pârâu subteran, înainte de a pluti în întunericul tăcut sub strălucirea luminoasă a sute de viermi strălucitori. Te Anau Glowworm Caves – o experiență pur și simplu fără egal! Timp pentru cină. Ne facem check-in-ul la unitatea de cazare pentru această seară: Distinction Te Anau (https://www.distinctionhotelsteanau.co.nz/ ). Micul dejun este inclus.

Ziua 22 / 19 ianuarie Auckland
Ne începem ziua cu o oprire la ”raiul mierii de albine” din Insula de Sud a Noii Zeelande, Garston Hunny Shop.
Mai mergem puțin și ajungem la Devil's Staircase Lookout Point - un loc pitoresc situat pe malul lacului Wakatipu. Acesta oferă vederi uimitoare ale lacului, ale munților din jur și ale orașului Kingston.
Ajungem la aeroportul din Queenstown de unde zburăm spre Auckland. Pentru această seară ne facem check-in-ul în apropierea aeroportului : Naumi Hotel Auckland Airport (https://www.naumihotels.com/naumi-hotel-auckland-airport ). Micul dejun este inclus.

Ziua 23 / 20 ianuarie
În funcție de ora zborului, ne îndreptăm mai repede sau mai târziu spre aeroport de unde pornim înapoi spre casă.
1.În privința cazării, aceasta se va face în camere duble/twin cu baie proprie.
2.Pentru supliment single, diferența de preț ce ar trebui achitată în plus este de 200 euro per persoană.
3.Orele menționate în program pot suferi modificări - în funcție de trafic și, mai important, de vreme (vremea în Islanda are un caracter imprevizibil și vom adopta programul în funcție de acest aspect).
4.Aurora boreală își face simțită prezența în această perioadă. AsbruTravel va monitoriza zilnic starea cerului, iar în cazul în care norocul ne surâde, vă vom anunța în timp util, astfel încât să putem lua parte la acest spectacol al naturii. Acest fenomen unic poate fi influențat de următoarele condiții: claritatea cerului, intensitatea activității solare, respectiv gradul de ”poluare” cu lumină artificială.
Recomandăm participanților să aibă la ei:
-bocanci de drumeție (preferabil, cu gleznă, talpă robustă și impermeabili).
-pantaloni de drumeție (preferabil, nu de bumbac - materialul nu este practic în cazul în care este ud).
-haine impermeabile și respirante: pantaloni, respectiv jachete (ideal ar fi cu glugă) - de preferat, cu membrană Gore-Tex sau similar (vremea în Islanda este imprevizibilă, se poată să plouă din senin, chiar dacă pe cer nu se afla niciun nor în urmă cu 5 minute).
-lenjerie termică cu mâneci lungi din lână sau sintetice.
-recipient(e) pentru apă (apa este potabilă pe teritoriul Islandei).
-medicație personală - pentru situații neprevăzute/tratament medical cu caracter personal.
-cameră foto, baterii, card de memorie.
-șosete pentru drumeții din lână sau sintetice (cel puțin câte o pereche pentru fiecare zi).
-costum de baie
-crampoanele antialunecare, gheruțele
-cazarea pe tot parcursul turului (în camere duble/twin cu baie privată)
-micul dejun (tip bufet)
-mașinile de închiriat, cu șoferi/transportul pe toată durata turului (combustibilul este inclus)
-intrarea la Fontana Spa
-intrarea la Hrunalaug
-intrarea la Blue Lagoon
-toate excursiile menționate în program
-însoțitor de grup
-ghid vorbitor de limba română în Islanda
-airport pick up/drop off
-biletele de avion (la cerere, vă putem oferi consultanță gratuită în vederea achiziționării biletelor și/sau ne putem ocupa noi de achiziționarea acestora)
-masa de prânz, respectiv cina
-asigurare de călătorie, aceasta necesitând a fi făcută individual (și are caracter obligatoriu)
