Cel mai adesea, cele mai mari recompense și mai incredibile experiențe pe care le poate oferi natura sunt cele departe de rutele cele mai cunoscute. La 69 grade latitudine nord, cu mult dincolo de granița confortului, la mii de kilometri depărtare de civilizația așa cum o știm noi, în inima Cercului Polar și în imediata vecinătate a fiordului de gheață și a calotei glaciare, ne vom aventura într-un paradis de gheață cum nu mai e altul: cel groenlandez. Sub atenta oblăduire a soarelui de la miezul nopții (care va lumina pentru noi 24/7 cerul aventurii noastre din vestul Groenlandei), vom descoperi cu barca, la pas sau cu caiacul o lume absolut incredibilă care va marca definitiv viața celor care-i vor călca pragul. Drumețiile fabuloase, peisajele absolut incredibile, aventura suprarealistă cu caiacul printre iceberguri, diferitele experiențe de vis cu barca, balenele, focile și oamenii de aici care parcă transcend timpul și spațiul vor avea grijă să dea o dimensiune fără egal celor care se aventurează până aici. Marcând-o iremediabil în (mult) mai bine.

4 august
Aterizăm pe micul aeroport internațional care deservește Ilulissat, întreaga regiune Disko Bay, respectiv nordul și vestul Groenlandei. De aici ne îndreptăm spre unitatea de cazare din Ilulissat, loc unde vom fi cazați pe durata a 7 nopți.

5 august
După micul dejun, ne îndreptăm la pas spre primul obiectiv al zilei: Icefjord Center. Aici, pe lângă expoziția permanentă, ne vom putea bucura de una dintre cele mai spectaculoase priveliști panoramice ale Groenlandei: cea asupra Icefjord-ului Kangia. Urmează să lăsăm în urmă Icefjord Center-ul pentru a avea primul contact cu fiordul de gheață, ”vârful de lance” a ceea ce, în interior și spre est, este imensa calotă de gheață a Groenlandei, o întindere parcă nesfârșită de gheață care acoperă aproximativ 1.710.000 km2 (aproximativ 80%) din întreaga suprafață terestră a Groenlandei. De-a lungul unui traseu de aproximativ 12 km (și cu o diferență de nivel cumulată de aproximativ 300m) vom avea priveliști de la înălțime atât asupra golfului și fiordului de gheață din jurul Sermermiut-ului (o așezare inuită, locuită încă din anul 600 î.Hr,. abandonată în 1850, când ultimul locuitor rămas s-a mutat în Ilulissat, cunoscut pe atunci sub numele de Jakobshavn), cât și priveliști de vis către iceberg-urile care înțesesc parcă infinit Disko Bay-ul. Nivelul incredibilului care ne va încânta privirile va fi fără egal! De-a lungul traseului vom avea la dispoziție o oră și pentru prânz. Reveniți la unitatea de cazare, ne vom îndrepta pașii către portul din Ilulissat unde vom avea parte de un whale safari de zile mari. Pe parcursul a aproximativ 2 h 30 min vom privi și auzi balenele înotând pe lângă barcă, urmând ca seara, la întoarcere, să avem la dispoziție timp pentru cină.

6 august
După micul dejun, urmează să ne îmbarcăm spre una dintre cele mai absolut incredibile destinații din Groenlanda: Ghețarul Eqi. În aventura noastră spre ghețar, vom avea oportunitatea de a trece pe lângă nenumărate așezări mici, fiorduri impresionante, cascade incredibile și iceberg-uri care mai de care mai fabuloase (atât prin prisma formelor lor, cât și prin prisma culorilor etalate). Cu puțin noroc, drumul ne va fi făcut și mai plăcut prin zărirea focilor, respectiv a balenelor. Situat la aproximativ 80 km nord de Ilulissat, ghețarul ne va întâmpina cu vuiete dramatice în momentele când bucăți de gheață se prăbușesc în mare. Odată ajunși foarte aproape de frontul ghețarului, experiența încercată aici va fi într-atât de impresionantă încât imediat se va număra în topul experiențelor oricărui călător. Ne vom bucura de un prânz la pachet pe barcă, în imediata proximitate a ghețarului. La întoarcere, timp liber la discreția fiecăruia. Timp pentru cină.

7 august
După micul dejun, vom porni într-o altă drumeție de aproximativ 12 km prin intermediul căreia vom descoperi dintr-o altă perspectivă incredibilul Icefjord Kangia. Cu o diferență de nivel cumulată de aproximativ 400 m, traseul ne va purta pașii prin râpe adânci, mărginite de stânci abrupte, iar pe măsură ce vom urca, vom descoperi o serie de lacuri montane de culoarea smaraldului care ne vor captiva numaidecât imaginația. De îndată ce lăsăm în urmă lacurile de smarald, priveliștile superbe asupra Icefjordului se vor deschide din în ce în ce mai mult, urmând a fi încă o dată a fi fascinați de măreția de nedescris a acestui loc ireal de frumos. Pe măsură ce înaintăm tot mai mult pe traseu, ajungem într-un mic golf unde malul ”congestionat” al oceanului este ”invadat” de iceberguri de toate formele, mărimile și culorile. Aici, în acest cadru feeric, în timp ce ascultăm și privim Icefjord-ul, vom avea la dispoziție și o oră pentru prânz. Lăsăm în urmă micul golf, urmând să înaintăm de-a lungul Icefjord-ului. Aici, din când în când, liniștea absolută va fi ”deranjată” de câte o crăpătură ascuțită resimțită din adâncul masei de gheață care încearcă să se mai elibereze puțin câte puțin, mișcare de eliberare care va culmina în cele din urmă cu formarea de noi și noi iceberguri. Poteca va urca, va coborî, relevându-ne noi și noi perspective care ne vor rămâne pe retina memoriei o viață întreagă de acum înainte.
Reveniți la unitatea de cazare, avem la dispoziție timp pentru cină și puțină odihnă, urmând ca ”seara” să avem parte de un tur cu barca printre faimoasele iceberguri. Pe vreme însorită, icebergurile strălucesc într-un alb strălucitor, nuanțele de albastru văzându-se cel mai bine atunci când este înnorat, pe când soarele de la miezul nopții aruncă asupra lor o strălucire unică și caldă. Turul va fi cu începere de la ora 21.30, urmând ca pe durata a aproximativ 3 h să ne bucurăm de o excursie incredibilă prin lumea fascinantă a icebergurilor. Și asta sub atenta oblăduire a soarelui de la miezul nopții!

8 august
După micul dejun, vom descoperi la pas acest mic oraș fermecător și plin de culoare denumit Ilulissat. La finalul plimbării noastre, vom vizita Ilulissat City Museum, respectiv Ilulissat Art Museum, vizite care, cumulate, ne vor face să înțelegem și mai bine ce înseamnă viața la capătul lumii. După tura noastră prin muzeele din Ilulissat, vom avea la dispoziție o oră pentru prânz urmând ca, mai apoi, să avem câteva ore la dispoziție pentru odihnă/timp liber la latitudinea fiecăruia. Seara vom avea la dispoziție timp pentru cină, urmând ca, mai apoi, la ceas de seară, să descoperim Icefjord-ul dintr-un caiac. Parcă Icefjord-ul nu poate fi mai frumos decât văzut dintr-un caiac! Mai ales când este văzut la ceas de seară, sub lumina fascinantă a soarelui de la miezul nopții! Vom ”aluneca” fără zgomot pe apă pentru aproximativ 3 h, cu nenumărate iceberguri care ne vor înconjura și, totodată, ne vor fascina peste măsură! Iar cu puțin noroc, acestea vor fi însoțite și de balenele care-și fac veacul în număr mare în apele din jurul Icefjord-ului! O experiență de neuitat pe care vom vrea să o putem repeta la nesfârșit!

9 august
După micul dejun, luăm barca și lăsăm și mai mult civilizația în urmă îndreptându-ne spre Oqaatsut. În această mică așezare pescărească nu există drumuri, fapt pentru care mașinile sunt inutile, bărcile de pescuit devenind astfel bunurile cele mai de preț. După ce vom vizita la pas comunitatea care numără în total 30 de suflete, pornim, pe jos, de-a lungul unei poteci vechi, folosită odinioară pentru transportul corespondenței de la un oraș la altul,înapoi spre Ilulissat. Pe parcursul traseului de aproximativ 24 km (cu o diferență de nivel cumulată de aproximativ 500 m), vom lăsa în urmă toate semnele de civilizație, ajungând astfel să ne cufundăm și mai mult în natura groenlandeză. Peisajele uluitoare înțesate cu iceberguri, tundra, lacurile, râurile, casele colorate răsfirate ici și colo de-a lungul țărmului, respectiv balenele ne vor acompania de-a lungul drumeției noastre prin sălbăticia groenlandeză. La jumătatea traseului vom avea la dispoziție și o oră pentru prânz. Reveniți înapoi la civilizație, după cel mai lung traseu de hiking din împrejurimile Ilulissat-ului, ce ar putea fi mai seducător decât să stai într-o saună fierbinte și în același timp să te bucuri de priveliștea unui Disko Bay plin cu iceberguri? Sauna fierbinte și cada cu apă rece ca gheața vor constitui terapia perfectă după o zi plină de aventură! Timp pentru cină.

10 august
După micul dejun, vom avea parte de o nouă excursie de zi absolut incredibilă, dar de această dată cu destinația Paakitsoq. Odată intrați în fiordul ascuns prin intermediul unui canal îngust, ne vom lua rămas bun de la oameni și civilizație, urmând a ”saluta” păsările, o limbă de ghețar, calota glaciară și uneori chiar balenele. De-a lungul unui traseu de aproximativ 8 km dus-întors (cu o diferență de nivel cumulată de aproximativ 600 m) vom ajunge în vârful unui munte de unde vom avea o priveliște uimitoare asupra calotei glaciare din Groenlanda. De-a lungul drumeției vom avea la dispoziție și o oră pentru prânz. Reveniți înapoi la civilizație, vom avea timp pentru cină, respectiv timp liber la latitudinea fiecăruia.

11 august
E ziua în care lăsăm în urmă fascinanta lume a Groenlandei și să decolăm înapoi spre casă cu amintiri cât pentru o viață întreagă!

Ziua 13 / 10 ianuarie Taupo
Ajungem la una dintre cele mai vizitate atracții turistice naturale din Insula de Nord: Huka Falls! Aceasta este formată din apa care curge printr-un albia largă de aproximativ 100 de metri lățime și patru metri adâncime, care apoi este îngustată într-o secțiune de aproximativ 15 metri lățime și 10 metri adâncime. Rezultatul n-are cum să nu fie decât spectaculos!
După întâlnirea cu cascada care aduce cât de cât a Islanda, e timpul să ne simțim puțin ca-n Islanda și cu o vizită la Wairakei Terraces & Thermal Health Spa! Aici vom face atât o plimbare de-a lungul incredibilelor terase geotermale și, totodată, o plimbare de-a lungul pârâului Te Kiri o Hinekai, asta în timp ce ascultăm cântecul păsărilor native în armonie cu mediul natural înconjurător, cu apa care curge în cascade, cu un gheizer care țâșnește și cu aburul care se ridică! Pur și simplu de vis! Totodată, sculpturile complexe amplasate de-a lungul traseului ne vor conecta la te ao Māori (lumea maori) și la tribul local Ngāti Tūwharetoa. După toate minunățiile acestea, vine vremea scaldei! La Wairakei Terraces, piscinele își trag proprietățile curative din terasele de siliciu și din apa geotermală care curge de la 1,5 kilometri sub pământ, oferind o combinație imbatabilă de apă geotermală și minerală (un fel de Blue Lagoon, dar fără cohortele de oameni – Alex știe!) Ne vom scălda în voie în piscinele geotermale calde, bogate în minerale, situate la baza teraselor de siliciu! Tind să cred că nu vom mai dori să mergem de aici!
Ne facem check-in-ul la unitatea de cazare unde vom sta pe durata acestei seri: Millennium Hotel and Resort Manuels Taupo (https://www.millenniumhotels.com/en/taupo/millennium-hotel-and-resort-manuels-taupo/ ). Micul dejun este inclus.

Ziua 14 / 11 ianuarie Rotorua
Ne începem ziua în forță cu o vizită la Aratiatia Rapids. Acestea sunt una dintre cele mai populare atracții naturale din Insula de Nord a Noii Zeelande – un loc pe care nu trebuie să-l ratăm când vizităm Taupo. În drum spre Rotorua! Și exact asta facem! Vom privi cum mii de litri de apă se revarsă din porțile barajului, transformând văul liniștit într-un rapid învolburat! Barajul Aratiatia și rapidele Aratiatia sunt situate pe râul Waikato, în aval de lacul Taupo, la aproximativ 16 km de centrul orașului Taupo. Barajul se deschide de trei ori pe zi în timpul iernii și de patru ori pe zi în timpul verii. Toată lumea se va bucura să privească apa care se revarsă din baraj și umple rapidele de mai jos. Și Cristi se va întreba: cum ar fi oare cu caiacul pe aici?
După apele reci, urmează una caldă: Waiotapu Thermal Wonderland! O expoziție spectaculoasă a celor mai colorate și unice elemente geotermale din Noua Zeelandă, sculptate de mii de ani de activitate geotermală ne vor încâta rând pe rând privirile!
Cum minunile geotermale nu se termină cu una-cu două, mai urmează una! Reykjadalur Valley din Islanda fă cunoștiință cu Kerosene Creek din Noua Zeelandă! J Izvorul termal este un pârâu mic care curge în jos prin tufișuri naturale. Aici se află și o cabină veche din tablă ondulată, tipică pentru Noua Zeelandă. Cei care se scaldă au săpat mici pietre netede pentru a-și forma propriile bazine termale, lângă care te poți așeza și te poți bucura de apa caldă care curge în cascadă. Este o modalitate foarte eficientă de a calma durerile după o drumeție grea. La noi acestea au cam luat o pauză de câteva zile! Vor reveni zilele viitoare!
Relaxarea de astăzi va veni sub forma a Waikite Valley Hot Pools – o baie caldă în piscinele geotermale naturale situate într-o vale pitorească, la doar câteva minute distanță de Wai-o-Tapu este modalitatea perfectă de a vă relaxa și reîncărca bateriile după o vizită la Thermal Wonderland.
Ne facem check-in-ul la unitatea de cazare din Rotorua unde vom sta pe durata a 2 nopți: Assure Rotorua Motor Inn (https://www.rotoruamotel.nz/ ). Micul dejun este inclus.

Ziua 15 / 12 ianuarie Rotorua
Prima oprire pe ziua de astăzi va fi la Redwoods Treewalk / Whakarewarewa Forest. Majestuoasă și magică, experiența Redwoods Treewalk este cu adevărat o plimbare de neuitat. Suspendat deasupra solului pădurii, vom întâlni sequoia de 75 de metri înălțime în timp ce ne plimbăm pe poduri și platforme ecologice suspendate, proiectate în mod complex pentru a onora și accentua mediul natural uimitor!
Ziua va fi încununată cu cea mai absolut incredibilă experiență geotermală din Noua Zeelandă: Hell s Gate Experience. Mai mult decât un loc al miturilor și legendelor, această experiență completă are puterea de a vindeca și de a emoționa pe oricine o vizitează, așa cum a făcut-o de secole. Aici vom combina cele mai populare experiențe din Hell's Gate: ”plimbarea geotermală interactivă ghidată sau autoghidată” înainte de a ne răsfăța cu noroiul geotermal și apele sulfuroase, experimentând proprietățile curative pe care maorii locali le folosesc de secole. Este o experiență Rotorua pe care nu o vom uita niciodată (asta dacă nu am fi avut partea de Islanda înainte coroborată cu un hint de Alzheimer) J Include plimbarea geotermală, care durează între o oră și o oră și jumătate, cunoașterea unor sculpturi maori (vom și încerca să creăm, după puterile noastre, un David de Noua Zeelandă), urmată de o baie în băile de noroi renumite în întreaga lume unde ne vom relaxa în spa-urile cu sulf, dar și în piscina rece. Tot aici vom vedea și Kakahi Waterfall, cea mai mare cascadă cu apă geotermală din emisfera sudică! După o relaxare de excepție, urmează o cină și o experiență de excepție: Te Pa Tu !!! O experiență de 3,5 ore seara, care se schimbă odată cu fiecare sezon al maramataka, calendarul lunar maori. Ne vom bucura de cântece, teatru, tradiții și preparate culinare divine de sezon în pădurea Pā (sat) - cu copacii Tawa falnici, focurile de tabără aprinse și amfiteatrul format din pădure. Hāngi tradițional se alătură delicatese maori de sezon preparate cu tehnici de gătit fusion. Cunoștințele culturale unice pentru fiecare sezon sunt împărtășite prin ritualuri, cântece, povești pe parcursul serii, la fel ca și kai (mâncarea) locală, de sezon - abundentă și delicioasă. Kai horotai (canapele indigene) sunt urmate de o plimbare cu torțe până la un festin maori fusion somptuos, cu 4 feluri de mâncare. Tū Te Rā – Sărbătoarea recoltei de vară (la ce vom lua noi parte): Tū Te Rā este o sărbătoare de vară, aliniată cu maramataka – calendarul lunar maori. Este perioada în care soarele exprimă energia optimă, zilele sunt mai lungi, iar lumina hrănește lumea naturală. Tū Te Rā sărbătorește recolta abundentă a acestui sezon și explorează concepte, ritualuri și povești despre războaiele și pacea maori antice într-un festin cultural și culinar. (https://www.youtube.com/watch?v=x8icJfgpiFo ).Revenim la cazarea noastră din Rotorua.

Ziua 16 / 13 ianuarie Hahei
Pornim încet, dar sigur, spre Coromandel Peninsula și incredibilele sale locuri!
Astăzi e ziua când vom face multe lucruri pe apă J Desigur, tura cu kayak-ul nu ar fi putut lipsi din peisaj. Și ce loc mai bun pentru a merge să descoperim cu kayak-ul dacă nu celebra peșteră din Noua Zeelandă care constituie, desigur, imaginea de desktop atât de cunoscută a Windows-ului 3 h de aventură și peisaje de poveste. Rezervația marină Te Whanganui-A-Hei deschide un paradis pentru caiac pe mare, plin de plaje, insule și grădini stâncoase care așteaptă să fie explorate. Vom vâsli prin peșteri marine, vom interacționa cu fauna marină locală și vom (re)descoperi emoția navigării cu caiacul, cu vântul suflându-ne din spate. Pentru a completa experiența, vom acosta la Cathedral Cove, unde vom fi răsfățați cu cappuccino și ciocolată caldă de renume mondial, servite pe plajă (bine că nu e cafea că o cafea în Noua Zeelandă numai răsfăț nu e)!
Ne facem check-in-ul la unitatea de cazare din Hahei, locul unde vom fi cazați pe durata a 2 nopți: At Parkland Place B&B (http://www.atparklandplace.co.nz/ ) și Wairua Lodge Rainforest. Micul dejun este inclus.

Ziua 17 / 14 ianuarie Hahei
După admirarea din caiac a peșterii, e timpul să o luăm și la pas către aceasta de-a lungul a Cathedral Cove Track. Aproximativ 7.2 km și 300 m diferență de nivel pentru loc de vis – eu zic că merită (https://www.alltrails.com/trail/new-zealand/waikato/mautohe-cathedral-cove-track-from-hahei-visitor-car-park ). Apusul ne va prinde la Hot Water Beach - unul dintre cele mai populare și unice locuri din Noua Zeelandă! Plaja cu apă caldă, locul unde ne vom putea săpa propria piscină cu apă caldă! Timp pentru cină. Revenim la unitatea de cazare.

Ziua 18 / 15 ianuarie Auckland
În drumul nostru spre Auckland facem o scurtă oprire pentru o scurtă plimbare cu priveliști deosebite: Shakespeare Cliff Loop Track. Aproximativ 3 km dus-întors cu 100 m diferență de nivel cumulată e exact ce recomandă doctorul pentru prima parte a zilei (https://www.alltrails.com/trail/new-zealand/waikato/shakespeare-cliff-loop-track ).
Facem un scurt popas la Manaia Road Saddle and Lookout pentru a ne bucura de un loc pitoresc, cu priveliști panoramice asupra Golfului Hauraki și Peninsulei Coromandel.
Și pentru că nicio vizită în Noua Zeelandă nu se poate fără o vizită la o cramă, John Hill Estate e exact ce avem nevoie în drumul nostru către Auckland! Atât pentru vin, cât și pentru mâncare! Ne facem check-in-ul la unitatea de cazare pentru această seară din Auckland: Naumi Hotel Auckland Airport (https://www.naumihotels.com/naumi-hotel-auckland-airport ) în camere duble/twin. Micul dejun este inclus.

Ziua 19 / 16 ianuarie Queenstown
Spunem la revedere aventurii din Insula de Nord pentru a ajunge pentru câteva zile în absolut incredibila Insulă de Sud pentru câteva highlight-uri (pentru povestea completă va trebui să reveniți pentru excursia noastră dedicată în totalitate Insulei de Sud). Zburăm spre Queenstown, locul unde vom sta pe durata a 2 nopți. Ne facem check-in-ul la unitatea de cazare unde vom sta pe durata a 3 nopți: Rendevouz Heritage Queenstown (https://rendezvoushotels.co.nz/book-accommodation/queenstown/rendezvous-heritage-hotel-queenstown/ ). Micul dejun este inclus. Descoperim la pas minunatul Queenstown și peisajele sale fabuloase! Lăsăm în urmă orașul pentru a admira frumusețea orașului Queenstown și a ne limpezi mintea prin intermediul unei plimbări de-a lungul a Queenstown Hill Walkway: aproximativ 5 km dus-întors cu o diferență de nivel totală de aproximativ 400 m care ne va oferi posibilitatea de a ne ”încălzi” pentru experiența de excepție din ziua următoare.

Ziua 20 / 17 ianuarie Queenstown
E vremea să trăim o adevărată aventură în sălbăticia Noii Zeelande: Siberia Experience! Zbor – 25 min, drumeție – 3 ore, barcă cu motor – 30 min! Vom zbura, vom merge pe jos și ne vom plimba cu barca cu motor prin cel mai spectaculos peisaj alpin din Noua Zeelandă, într-o aventură fără egal!
Seara e vremea pentru o altă experiență de neuitat în vecinătatea Queenstown-ului: Onsen Experience! Ne vom bucura de liniște neîntreruptă, înconjurați de priveliști alpine panoramice și de sunetele liniștitoare ale naturii. Cu un acoperiș retractabil, relaxarea noastră se transformă fără efort dintr-un refugiu confortabil într-o escapadă în aer liber sub cerul liber – totul cu o simplă apăsare de buton!

Ziua 21 / 18 ianuarie Te Anau
La bordul cataramanului vom mânca prânzul asta în timp ce vom avea parte de o croazieră de explorare care va parcurge întreaga lungime a Milford Sound-ului până la Marea Tasmaniei și înapoi, echipajul indicând punctele de atracție ale locului lor, cum ar fi cascadele, flora și fauna locală și minunile naturale în continuă schimbare. Echipa Pure Milford va împărtăși cu noi poveștile și cunoștințele sale locale, oferind astfel informații despre minunata faună, geologie și istorie. Punctul culminant al croazierei este momentul în care barca se va apropia de cascada Stirling Falls, astfel încât să putem simți jetul de apă proaspăt provenit/topit din ghețuri! Spre seară ajungem într-un adevărat paradis al iubitorilor de aventură: Te Anau (aici vom fi cazați pe durata acestei nopți). În ultima parte a zilei vom experimenta o lume subterană misterioasă cu un tur ghidat al peșterii, trecând pe lângă apa curgătoare a unui pârâu subteran, înainte de a pluti în întunericul tăcut sub strălucirea luminoasă a sute de viermi strălucitori. Te Anau Glowworm Caves – o experiență pur și simplu fără egal! Timp pentru cină. Ne facem check-in-ul la unitatea de cazare pentru această seară: Distinction Te Anau (https://www.distinctionhotelsteanau.co.nz/ ). Micul dejun este inclus.

Ziua 22 / 19 ianuarie Auckland
Ne începem ziua cu o oprire la ”raiul mierii de albine” din Insula de Sud a Noii Zeelande, Garston Hunny Shop.
Mai mergem puțin și ajungem la Devil's Staircase Lookout Point - un loc pitoresc situat pe malul lacului Wakatipu. Acesta oferă vederi uimitoare ale lacului, ale munților din jur și ale orașului Kingston.
Ajungem la aeroportul din Queenstown de unde zburăm spre Auckland. Pentru această seară ne facem check-in-ul în apropierea aeroportului : Naumi Hotel Auckland Airport (https://www.naumihotels.com/naumi-hotel-auckland-airport ). Micul dejun este inclus.

Ziua 23 / 20 ianuarie
În funcție de ora zborului, ne îndreptăm mai repede sau mai târziu spre aeroport de unde pornim înapoi spre casă.
1.Programul poate suferi modificări în cazul în care survin evenimente excepționale: meteorologice sau de oricare altă natură (vremea în Groenlanda poate fi foarte imprevizibilă și ne vom adapta programul în funcție de acest aspect). Siguranța participanților este pe primul loc!
2.Pentru supliment single, diferența de preț ce ar trebui achitată în plus este de 425 euro per persoană.
3.Recomandăm participanților să aibă la ei:
-bocanci de drumeție (preferabil, cu gleznă, talpă robustă și să fie impermeabili).
-papuci de apă/sandale.
-lenjerie termică cu mâneci lungi din lână sau sintetice.
-strat intermediar termic de lână sau fleece.
-pantaloni de drumeție (preferabil, nu de bumbac - dacă se umezește durează mult până se usucă).
-șosete pentru drumeții (din lână sau sintetice, cel puțin câte una pentru fiecare zi de drumeție).
-haine impermeabile și respirante: pantaloni, respectiv jachete (ideal ar fi cu glugă - de preferat, cu membrană Gore-Tex sau similar - vremea în Groenlanda fiind foarte imprevizibilă, se poate să plouă din senin, chiar dacă pe cer nu se afla niciun nor în urmă cu 5 minute).
-recipient(e) pentru apă.
-mănuși impermeabile, respectiv mănuși interioare (de preferat, din lână sau sintetice).
-căciulă și/sau buff/balaclava.
-medicație personală - pentru situații neprevăzute/tratament medical cu caracter personal.
-rucsac de zi.
-prosop (de preferat, din microfibră).
-ochelari de soare/protecție solară.
-bețe telescopice (dacă veți considera că aveți nevoie).
-cameră foto, baterii, card de memorie, baterie externă.
-costum de baie.
-protecție împotriva țânțarilor.
-cazarea pe tot parcursul turului (în camere duble/twin cu baie privată și chicinetă)
-micul dejun
-ghid vorbitor de limba română în Groenlanda
-două prânzuri (cel din ziua dedicată excursiei la Eqi Glacier, respectiv cel din ziua dedicată aventurii din Paakitsoq)
-sauna experience
-whale safari
-plimbarea cu caiacul printre iceberguri
-airport pick up/drop off
-boat drop off pentru drumeția pe ruta Oqaatsut - Ilulissat
-intrarea la Ilulissat City Museum
-intrarea la Ilulissat Art Museum
-intrarea la Ilulissat Icefjord Center
-excursia la Eqi Glacier
-excursia la Paakitsoq
-iceberg sightseeing
-turul orașului Ilulissat
-toate excursiile și activitățile menționate în program
-însoțitor de grup
-biletele de avion (aproximativ 1400 - 1500 euro, iar la cerere, vă putem oferi consultanță gratuită în vederea achiziționării biletelor și/sau ne putem ocupa noi de achiziționarea acestora)
-prânzul (cu excepția zilelor când vizităm Eqi Glacier, respectiv Paakitsoq), respectiv cina
-asigurare de călătorie, aceasta necesitând a fi făcută individual (și are caracter obligatoriu)
